Câinele care se oprește pe trotuar iarna și ridică pe rând labele nu face mofturi. Frigul de la sol, sarea și gheața îl ard prin pernuțe. Iar rasele mici, cele cu păr scurt, puii și câinii bătrâni pierd căldura mult mai repede decât un câine mare, cu blană deasă. De aceea, plimbarea de iarnă se scurtează și se împarte în mai multe ieșiri, dar nu se sare.
Mai jos e ce face frigul cu un câine, care câini îl suportă greu și după ce semne știi că e timpul să intrați în casă.
Ce face blana
Câinii din rasele nordice, ca husky, malamutul sau ciobăneștii cu blană lungă, au două straturi de păr. Subpărul des și moale ține un strat de aer cald lângă piele, iar firele lungi de deasupra opresc vântul și zăpada. Un astfel de câine poate sta afară pe ger mult mai mult decât stăpânul lui.
Câinii cu păr scurt și fără subpăr, ca ogarii, dobermanul, boxerul, dalmațianul sau pinscherul, nu au acest strat. Pielea lor e aproape la vedere, iar frigul ajunge repede la ea. Pentru ei, o haină de iarnă nu e moft, cum explică articolul despre câinele care are nevoie de haină iarna.
Mărimea și vârsta
Un câine mic are mult corp la suprafață față de cât de mare e, așa că pierde căldura mai repede decât unul mare. Picioarele scurte îl țin aproape de zăpadă și de asfaltul rece, iar burta se udă la fiecare pas.
Puii nu își reglează încă bine temperatura, iar câinii bătrâni o reglează mai greu. Câinii foarte slabi au mai puțină grăsime care să-i izoleze. Și bolile de inimă, de rinichi, diabetul sau bolile hormonale scad toleranța la frig.
Semnele de frig
Câinele îți spune destul de clar când îi e frig:
- tremură;
- ridică pe rând labele sau calcă ciudat;
- se oprește și nu mai vrea să meargă;
- se ghemuiește, cu coada strânsă și spatele cocoșat;
- scâncește sau caută adăpost lângă pereți, sub mașini, între picioarele tale.
La primele semne, plimbarea se întoarce spre casă.
Hipotermia și degerăturile
Hipotermia apare când temperatura corpului scade sub normal. La început, câinele tremură puternic. Apoi devine lent, somnoros, slăbit, mușchii se înțepenesc, iar respirația și bătăile inimii încetinesc. Un semn important e că nu mai tremură, deși e tot în frig. Câinele se duce la căldură, se învelește în pături uscate și ajunge repede la veterinar.
Degerăturile apar cel mai des la vârful urechilor, la coadă, la scrot și la labe. Pielea devine palidă sau cenușie, rece și tare, apoi roșie, umflată și dureroasă la încălzire. Zona degerată nu se freacă, ci se încălzește încet, cu apă călduță, nu fierbinte.
Labele
Pernuțele labelor sunt groase, dar nu de neatins. Gheața le poate crăpa, iar sarea și substanțele de dezghețare de pe trotuare le irită, le usucă și ajung apoi în gura câinelui când își linge labele. Zăpada se strânge în bulgări între degete, mai ales la câinii cu păr lung pe labe.
După plimbare, labele se spală cu apă călduță și se usucă bine, inclusiv între degete. Părul lung dintre pernuțe se poate scurta ca să nu se formeze bulgări. Balsamul pentru labe și încălțările pentru câini ajută la câinii care merg mult pe trotuare sărate.
Plimbările de iarnă
Pe frig mare, două-trei plimbări scurte sunt mai bune decât una lungă. Plimbările se fac de preferat în orele cele mai calde ale zilei, nu dimineața devreme sau noaptea târziu. Câinele mișcat nu îngheață la fel de repede ca unul care stă pe loc, așa că joaca și mersul alert sunt mai bune decât statul pe loc la colț de stradă.
Gheața de pe lacuri și râuri e periculoasă. Un câine care fuge după o minge pe un lac înghețat poate cădea în apă, iar ieșirea pe margine e foarte grea.
Câinele din curte
Un câine care trăiește afară are nevoie de o cușcă izolată, ridicată de la pământ, ferită de vânt, cu deschiderea spre partea adăpostită și cu așternut uscat, ca paiele, care nu îngheață ca o pătură udă. Apa din castron se verifică de mai multe ori pe zi, pentru că îngheață. Iarna, câinele din curte are nevoie și de mai multă mâncare, pentru că arde mai mult ca să se încălzească. Câinii mici, cei cu păr scurt, puii și câinii bătrâni nu sunt făcuți să doarmă afară pe ger.